26 jul. 2017

Paragliding Interlaken

Buna dimineata!

Cred ca v-am spus intr-o postare anterioara ca facusem paragliding cu sora mea in aprilie anul acesta. M-am gandit sa va povestesc experienta si sa va arat cateva poze. Nu ca mi-ar placea sa pun poze cu mine, dar cum altfel sa va arat daca ies in ele? :))

De Pasti am avut oaspeti acasa, sora mea Andreea and family. Chiar in primul weekend am decis sa mergem in Interlaken sa stam doua zile acolo, sa avem timp sa ne plimbam cat vrem prin imprejurimi. Stiu ca ma repet, dar adoooor Interlaken, v-am mai spus ca m-as muta acolo oricand, daca as avea ocazia. De fapt intr-o vreme chiar m-am pus sa caut munca acolo, sotul mi-a zis ca daca gasesc munca acolo, mergem! hihihi. El lucreaza in Zurich, deci ar fi cam aceeasi distanta pentru el. N-am cautat decat o zi. Dar asta e alta poveste.

Am rezervat un hotel si ne-am dus vineri dupa ce am luat micul dejun, daca nu ma insel. Se face cam o ora jumate de aici pana acolo. Batea vantul destul de tare si era innorat. Deasupra orasului (si imprejurimi) se vad mereu o multime de parapante, dar de data aceasta nu era niciuna. Ne-am dus dupa-masa sa ne interesam. Vroiam sa zburam chiar atunci. Ni s-a zis ca nu se zboara din cauza vantului. Am zis "ok, maine?". "Da, pai uite ca avem liber la 10 dimineata fiindca cineva tocmai si-a anulat rezervarea. In rest, full." Recunosc ca eram moarta de frica, dar cu sora mea e imposibil sa nu decid sa fac lucruri traznite. Am platit, am rezervat si am plecat. Nu vreti sa stiti cum si cat am dormit noaptea aia :))

Dimineata ne-am trezit si ne-am dus sa luam micul dejun. Din sala se puteau observa pe cer cateva parapente, deci vremea era buna pentru zbor. Stomacul meu se intorcea pe toate partile deja. La 10 eram acolo, pregatite. Barbatii au ramas cu copiii, nu de alta dar se pare ca sunt mai fricosi ca noi :)) Just jokin'.

Ne-au urcat intr-o masina mare impreuna cu alte fete (in total cred ca eram vreo 7 - si da, toate fete) si cu insotitorii nostri. Pana am ajuns sus pe munte, la vreo 20 de minute in sus, au facut prezentarile, ne-au explicat cum functioneaza, ne-au dat geci si manusi si au tras la sorti insotitorii. Pregatirile pentru zbor dureaza foarte putin, ei isi fac treaba repede, pana te lasa sa faci vreo poza la priveliste. 
Aici in poza e insotitorul meu si al sorei mele.
Cand am vazut ca de fapt NU trebuie sa sar, ci sa fug in jos "Heidi style", m-am mai linistit.
Isi deschid parapentele si le intind pe jos, apoi ne leaga scaunul si toate alea. Totul a mers prea repede ca sa imi dau seama ce facea :)) Eu vorbeam cu sora mea si ne asiguram ca insotitorii sa stie ca suntem sore si poate asa ne puteam "intalni" in aer. Intretimp, alte fete deja zburau. Una striga din rasputeri, si in loc sa fuga in jos, parca vroia sa se intoarca :)) nicio sansa. Ah, cat despre strigate, ni s-a zis sa strigam doar in sinea noastra, ca elvetienilor nu le plac zgomotele :)) nimic nou, stiam asta, dar a fost amuzanta partea cu "strigatul interior". Odata legati, eu in fata, insotitorul in spatele meu, campul nu foarte nivelat in fata mea si destul de abrupt (n-as fugi in jos in mod normal), asteptam ca el sa imi spuna cand sa incep sa fug. Important este sa nu te opresti din fugit, si daca ai impresia ca nu atingi pamantul, pentru ca nu mereu se ridica parapanta din prima, iar daca ajungi din nou jos, trebuie sa fugi, si sa fugi, cat poti de repede (asta vine de la sine, doar e coborare..). Aveam emotii. Am inceput sa fug cand mi-a zis, dar am reusit sa fac doar vreo 3 pasi (deci n-am fost Heidi prea mult timp) cand am realizat ca eram deja in aer. Eu mai dadeam din picioare pana ne-am ridicat destul si mi s-a zis sa ma pun comoda ca e gata.

Nu stiu cum sa va descriu prima senzatie pe care am avut-o. A fost ceva atat de minunat incat mi-au dat lacrimile, lucru care m-a enervat caci nu vedeam bine privelistea. 
Se simte atat de bine acolo sus.. E liniste, se aude doar vantul. Eram eu, privind orasul meu preferat de sus, privind ca un vultur muntii si lacul. Poti sa vezi oricate filmulete facute de sus, dar nu se compara cu experienta de a vedea totul cu ochii tai, prin nicio fereastra, simtind vantul, miscand picioarele in gol. 
Desigur, sus acolo, ne-am intalnit cu sora mea. Baietii au fost atat de simpatici incat s-au apropiat destul ca sa ne vedem bine una pe alta. Avem si cateva poze impreuna. In asta de sus, Andreea e cu parapanta care se vede in spate. Ne-au si calcat pe parapanta, la un moment dat, dar nimic grav :))
Am vrut si eu acrobatii cu parapanta, caci de priveliste m-am bucurat destul, asa ca m-a invartit in toate partile, cu capul in jos, si nu s-a oprit pana ce nu a trebuit sa coboram. Asta mi-a mai ridicat nivelul de adrenalina in sange, caci doar zborul altfel e destul de linistit (prea linistit pentru nebune ca mine si Andreea). Desi, hey, as zbura oricum, doar sa zbooor! Am si un video pe care l-a facut exact cand au inceput acrobatiile, dar acesta ramane privat, pentru ca... fata mea :))

Nu vroiam sa cobor, mi s-a parut atat de scurt timpul! Imi placea atat de mult in aer! Dar incet ne apropiam de pista, care este in oras de fapt, e doar un camp lung de iarba. Jos, la cativa metri de pamant, a trebuit din nou sa dau din picioare putin, caci se coboara in miscare. Eu am reusit sa si cad in fund :)) si sa il trag si pe insotitor dupa mine, ca doar eram legati. Cred ca a fost din cauza scaunului. Dar hey, nu conteaza, n-a fost rau.

Abia asteptam sa o vad pe Andreea, sa-i vad fata, sa vad daca si ea a simtit ca mine! Si daa, ne-am inteles din priviri si din emotii, caci multe cuvinte sa descriem experienta nu am gasit, era prea greu sa descriem ceva atat de unic. A fost "wow" :))

As zbura oricand, as face-o odata pe luna daca as putea, as zbura tot timpul.

Andreea, la anul cand vii mai zburam, da? Incep sa strang bani in porcusor. Desi ma gandesc ca urmatoarea experienta ar trebui sa fie parasuta. Ce zici? Ne aruncam? Sau ma impingi? :))

In Brasov stiu ca se face paragliding, dar posibil sa fie si prin alte zone din tara, eu nu stiu. Dar va recomand cu mult drag experienta asta, daca nu ati facut-o deja. Nu veti regreta, veti vrea mai mult :) 

Daca ati zburat deja, mi-ar placea sa stiu cum a fost experienta voastra, fie cu parapanta, fie cu parasuta.

Va pup cu drag!

8 comentarios:

  1. wow, cat de curajoasa estiii! nu pot sa cred, nu as putea sa fac asta niciodata, dar ma bucur sa vad fete atat de curajoase!
    felicitari! Asteptam si articolul despre saltul cu parasuta!

    ResponderEliminar
  2. Asta n-am încercat-o, dar nu se ştie niciodată. Ultimul "zbor" neautorizat l-am avut acum aproape 40 de ani, probă de sol după o săritură cu umbrela de pe coama casei. :)))

    ResponderEliminar
  3. Merci de recomandare, dar mie mi s-a făcut rău numai citind! :D

    ResponderEliminar
  4. Faina experienta! Imi pare tare bine ca ne-ai impartasit-o!
    Ineditul meu zbor a fost dubla comanda pe un Zlin, acum atat de multi ani ca ma sperii... Zborul este o experienta ce nu poate fi uitata!

    Iti doresc cat mai multe astfel de momente frumoase!
    Pupici!

    ResponderEliminar
  5. waw, ce-mi place, bravos, super experienta!

    ResponderEliminar
  6. ce curajoasa! asta da experienta!

    ResponderEliminar
  7. In drum spre Rasnov am vazut multe si chiar ne-am zis ca am incerca si noi daca e cu insoritor. Acum uitandu-ma la pozele tale recunosc ca m-a incercat un sentiment de teama, sper sa nu fac vreun atac de panica, rau de inaltime am. :))
    Sunteti tari mai fetelor!

    ResponderEliminar